Am ajuns la Madrid la propunerea fanilor Real Madrid Romania de a vedea un meci, cu stadionul, cu istoria clubului, etc. Sunt un suporter infocat al clubului Real Madrid si editor la pagina de Facebook „Real Madrid is in my DNA”. Pe langa critica virulenta la adresa societatii, mi-am asumat si un plan B in creatia mea de cativa ani, dupa cum am si postat aici, aici , aici , aici , aici si în altele. El consta in reintoarcerea la valorile clasice ale metanaratiunilor in imaginea unor figuri marete din istoria culturii si sportului, in speta a fotbalului. Cele doua laturi se cam exclud uneori, in sensul ca valorile, mentalitatea sportului si al fotbalului in general se suprapun cu valorile noului sclavagism realizat prin mentalitatea „Visului American”. Iar eu dezavuez asa ceva, chiar daca uneori o regasesc in clubul pe care il iubesc. Dar nu-mi fac prea multe griji pentru asta, si nici nu incerc o fortare de reconciliere intre cele doua. Cultura in general si psihicul uman in particular e contradictoriu, cu tendinte de evolutie in zigzag. Asa ca nu ma deranjeaza absolut deloc ipostaza de artist si teoretician, pe langa cea de suporter infocat. Nu sunt nici singurul, mai multi artisti vizuali, muzicieni, actori si scriitori au astfel de pasiuni.
Despre latura fotbalistica a acestei calatorii am scris intr-un alt articol pe opinius. Dincolo de fotbal insa, Madridul inseamna civilizatia, cu bunele si cu relele sale. Si, pe langa cele bune au fost si numeroase rele la care eu am rezonat si voi rezona si in viitor cat voi trai. Colonialismul spaniol, alaturi de cel anglosaxon probabil ca sunt cele mai negre pete din istoria omenirii. Dar uite ca oamenii au invatat din orori si au facut o tara mandra ca-i locuita, in ciuda vocilor separatiste din provinciile sale. Nu vreau sa comentez acest aspect, ci vreau sa evidentiez apetitul cultural deosebit al spaniolilor. Ei au fost printre natiunile de frunte in Europa in ceea ce priveste arhitectura si artele plastice. Si celelalte arte practicate de ei sunt importante, insa parerea mea e ca la cele vizuale au excelat. Metropolele lor sunt adevarate sarbatori ale formelor si stilurilor tuturor epocilor.
Madridul e mai nou, asa ca ii lipseste antichitatea insa a compensat printr-o modernitate speciala. El a fost fondat la sfarsitul primului mileniu dupa Hristos. Exista vestigii antice la Segovia, la o ora cu masina din Madrid. Cativa amici au ales sa mearga acolo, eu insa am ramas cu ceilalti sa vedem orasul si sa facem turul stadionului.
Si au fost lucruri de vazut. Mi-a fost foarte greu sa ma impart in a vizita cat mai multe spatii urbane din Madrid sau a vizita muzee. Am impartit frateste timpul intre cele doua, pe langa socializarea necesara cu amicii.
Am facut un prim film cu imprejurimile cartierului in care am locuit.
Nu tot Madridul arata asa, exista si indispensabilele blocuri cu peste 10 etaje, insa toate au o eleganta superioara fata de ce am vazut eu in Europa pana acum. In video-ul de mai jos am filmat putin peste un kilometru mergand pe bulevardul Passo de la Castellana, intre stadion si Piata Castilla.
Judecand dupa sediile celor doua ministere aflate in aceasta zona, cel al „industriei si comertului” filmat pe partea dreapta, si cel al „apararii”, aflat pe partea stanga (pe langa care am trecut a doua zi), bulevardul asta e un fel de Victoriei, sau Unirii de la noi. Desigur, mult mai mare si mai frumos decat cele doua. A doua zi, cand am mers pe celalalt trotuar in aceasta zona am vazut ca chiar „peste drum” de stadion, pe fatada „Placio de Congresos” era o pictura monumentala semnata de mentorul meu din anul 4 de facultate, Juan Miro.
Cand am facut filmul nu se vazuse din cauza luminii contre-jour care mai si reflecta in placile pe care era realizata pictura. Daca ne uitam cu atentie pe film, printre brazi, la min 03.50 parca se zareste ceva. A doua zi insa s-a vazut clar. Am avut o tresarire ca la golurile marcate de Real Madrid cand i-am vazut semnatura si mi-am dat seama ca ceea ce parea a fi Miro din departare este chiar Miro. Am lucrat mai bine de un semestru in genul abstractionismului infantil* de tip Miro ca student, si acest pictor va ramane mereu parte din fiinta mea.
Iata ca spaniolii au stiut sa-l incorporeze in spatiul urban. Stiam ca prin Barcelona mai exista Miro monumental, dar nu ma asteptam sa vad asta si in Madrid. Fiind nascut in Barcelona, pe fondul tendintelor separatiste mai vechi ale Cataloniei, e surprinzator, dar perfect normal, ca Miro sa fie chemat de oficialitatile spaniole la Madrid sa faca un ditamai proiectul pe cladirea asta. Cum ar fi ca guvernul Romaniei sa-l fi adus pe evreul Victor Brauner sa faca ceva pentru regimul Antonescu sau regimurile de dupa in Bucuresti. Ma intreb oare cati artisti romani contemporani importanti sunt expusi in Bucuresti acum? Singurul artist contemporan de anvergura internationala care a fost expus este „Crucea Secolului” al lui Paul Neagu. Restul sunt artisti locali, necunoscuti sau putin cunoscuti in afara, dar cu bune legaturi la factorul politic. Statuia lui Traian de Vasile Gorduz de la Muzeul de Istorie, mai indulceste un pic din aceasta sumbra realitate.
Pe Pablo Picasso nu l-au convins sa faca ceva in Madrid. Era mai capos. Nici pentru Franta, tara in care a trait cea mai mare parte a vietii, nu a facut nimic. Si totusi autoritatile din Madrid i-au dedicat o piata, la cateva sute de metri de „Placio de Congresos” pe aceeasi parte a trotuarului bulevardului Passo de la Castellana. Simplu si de efect. Semnatura lui supradimensionata. Am vazut o gramada de busturi de-ale lui Brancusi, dar nimeni nu s-a gandit la asta. Alo, autoritatile din Targu Jiu! Scoateti fratilor bustul ala realist-figurativ al lui Brancusi din spatele primariei! Nu stiti ce parerea avea despre sculptura de acel gen? Nu-i placea. Si atunci? La ce mama dracului ati impanzit orasele Romaniei cu Brancusi figurativ? Nu poate nimeni face un portret pe post de autoportret in locul lui. Ok. Puneti-i ba semnatura cum au facut astia si lasati baroco-impresionismele!
Daca nu era Arethia Tatarescu, adios ansamblul de la Targu Jiu. Politicienii si autoritatile n-au nici un merit pentru ce a facut Brancusi acolo. Dimpotriva, autoritatile comuniste au incercat sa dea jos Coloana Infinitului. S-au oprit doar pentru ca nu au putut-o dobori cu tractoarele. Ansamblul de la Targu Jiu a fost un proiect particular ce a fost apoi donat statului. Altfel, artisti care si-au depasit conditia sociala si nationala n-au fost adusi sa mai coloreze din griul minimalist al iconoclasmului arhitectural postbelic si postdecembrist. Mentalitatile gotice ajunse la fraiele dezvoltarii urbane s-au rezumat in a umple orasele noastre cu statui ecvestre si domnitori. Crema artistica a fost marginalizata. Unde-i Tuculescu in Bucuresti? Unde-i Tonitza? Unde-i Cadere? Unde-i Perjovschi? Unde-i Ghenie, (desi cazul lui e mai special) ? Asteptam sa ajunga la preturi inaccesibile si sa mai dam o teapa precum cea de acum 2 ani cu donatiile pentru „Cumintenia Pamantului” ?
Nu. Autoritatile romane dau banii pe panselute si concerte. Bai, intarziatilor cultural! Bai, primari grobieni! Lasati angajarile pe pile a rudelor voastre in posturi de arhitecti sau responsabili de urbanistica din primarii! Duceti-va la Universitatea „Ion Mincu” si cereti sfaturi pe cine angajati in posturile astea! Faceti spatii umane de locuit si terminati-o cu cotetele de lux si depozitele! De aia aloca statul bani pentru invatamantul vocational. Arhitectii pot crea cladiri interesante si artistii pot crea monumente. Luati-i acum cand sunt ieftini ca sa isi aduca aportul la umanizarea puscariilor astea urbane pe care le-ati creat si de care sunteti dependenti si la propriu si la figurat! Orasele astea nu sunt grajdurile voastre, baaaaaaaa! Voi aveti impresia ca Romania va ramane mereu asa! Credeti ca sunteti reprezentativi pentru ceea ce este tara asta?
Iata de ce am stat ceva pe ganduri daca sa pun articolul asta pe blogul meu de arte sau pe acesta! Imaginile filmate de mine prin Madrid se cam adreseaza nu artistilor, ci omului simplu. Pentru el scriu in acel blog. Artistii stiu deja cum arata orasele occidentale si cum ar trebui sa arate Bucurestiul si restul oraselor noi. Omul simplu trebuie sa-si schimbe optica fata de spatiul urban de locuit. Taranul dezradacinat e problema. Spatiu rural al taranului autentic e in regula asa cum e. El se poate imbunatati cu sisteme de canalizare. Apa curenta e principala problema pentru spatiul rural. Insa spatiul urban e pur si simplu toxic in Romania. El are 2 degete in plus de confort fata de cel rural, insa o multime de minusuri prapastioase. Taranul dezradacinat ajuns cocalar la oras il mistocareste de zeci de ani pe cel autentic de la tara. Cocalarul acesta marginal o avea un oarecare exotism, asa cum unii il descriu. Insa, per total e urat. Vazand imaginile filmate mai sus, poate schimba ceva in proximitatea lui. Daca e primar sau „mare barosan” in institutiile statului sau in privat, poate poate se consulta cu vreun arhitect. Sau macar sa copieze pe astia de aici. Ca tot e ceva, decat sa debiteze elucubratiile lor arhitecturale, crezand ca sunt nise genii in domeniu.
M-am cam infierbantat, si e cam de prisos, pentru ca pe blogul asta nu intra cocalarii. Asa ca hai sa ma intorc la arta! Am vazut mai multe lucrari de Miro in muzeele din Madrid, pe langa cea de pe „Placio de Congresos”. La fel ca in cazul lui Miro, ca adolescent in liceu si apoi ca student, m-am simtit aproape de Picasso. Iata-ma aici alaturi de Gurenica, probabil cea mai importanta lucrare a sa.
Pelanga acestia am vazut la Madrid majoritatea artistilor moderni importanti, printre care Dali,
sau Paul Klee,
Vassily Kandinsky
Piet Mondrian
Magritte
Marc Chagall
Francis Picabia
Calder
Christo
Jean Dubuffet
Yves Klein
Antoni Tàpies
Jackson Pollock
De Kooning
Robert Motherwell
Clyfford Still
Dar si probabil cel mai cunoscut suprarealist roman, Victor Brauner.
Si nu in ultimul rand dintre cei mentionati, Lucian Freud, nepotul mentorului meu in materie de psihologie din acea vreme.
Dar si multi altii pe care nu i-am mai mentionat pentru ca acest articol s-ar fi lungit prea mult si totusi nu e unul de istoria artei.
*In istoria artei el a ramas sub titulatura de „suprarealism abstract”, in special pentru ca Miro a frecventat cercurile suprarealiste. In lucrarile sale timpurii se simte influenta suprarealismului, insa acolo unde lucreaza cu pete, linii si forme infantile plate, nu mai poate fi vorba de vreo urma de suprarealism. Apoi ce logica are expresia „realism abstract” ca sa fie posibila si cea de „suprarealism abstract”? Asa ca mie nu mi se pare potrivita aceasta denumire si de asta o folosesc pe cea a abstractionismului infantil in care se incadreaza si o parte din Klee, Brancusi, Dubuffet, Jean Michel Basquiat si altii.
0 comentarii:
Post a Comment