Fuck irony

O capodopera nu mai inseamna mare lucru in situatia in care industria artei a dezasamblat elementele sale componente, le-a analizat in detalii si a descoperit acolo un mecanism complex dar banal ca oricare alt mecanism. Dupa ce arta s-a dezvrajit astfel consumatorii de arta au recurs la ironie care e un fel de nevroza artistica, un fel de imbufnare a dependentului fata de dependenta sa. Profesionistii artei nu au putut renunta la pierderea divinitatii si absolutului clasic al artei dar nici n-au mai putut crede in ea asa cum o faceau in trecut. In fond arta e o metamanipulare sociala, nu? Rcursul la ironie e nivelul asanumitului postmodernism care este o simpla vopsire conceptualist-elitista a consumismului mediocru. Cum necum acest "nivel" s-a raspandit si in randul consumatorului "de strada":



Pentru mine "Smooth Criminal" a fost si va ramane o capodopera care suna bine in orice varianta ai pune-o daca faci un efort sa participi la asa ceva si nu doar sa te delimitezi ambivalent de ea.

Poti sa o tratezi ironic, poti sa ai un oarecare succes recurgand la astfel de ambivalenta... Dar stii ceva ironicule: fuck off cu ironia ta necreativa! In loc sa sugi din talentul/munca altora ca un paparazzi mai bine ai face tu ceva care sa apuna ceea ce esti nu ceea ce nu vei fi niciodata!

Uite ce se poate intampla atunci cand participi:




sau altfel:

Tweet