Despre „realismul capitalist” al curatorilor contemporani

Arta şi cultura în general a produs destule daune sistemelor totalitare şi sistemelor politice în general. Artiştii au avut acel nas fin car să resimtă gogoşile politicienilor şi să le ironizeze ai mult sau mai puţin voalat.
Uneori a fost persecutată de sistemele politice aşa cum s-a întâmplat cu naţionalism-socialismul german care a conceput un muzeu al „artei degenerate” umplut cu arta nouă a epocii din care nu lipseau figuri importante al artei ca Picasso, Matisse, Leger etc. Între timp sistemul imaginat de Hitler şi-a dovedit eşecul iar membrii săi marcanţi au ajuns să fie asociat cu răul extrem în timp ce „arta degenerată” şi-a primit recunoştinţa.
Sistemul a încercat să o anexeze să îi comande însă atunci când a încercat să o extermine mai rău a păţit aşa că s-a obişnuit cu faptul că mai devreme sau mai târziu politicienii vor fi luaţi în colimator şi a încercat să se adapteze acestei situaţii prin încurajarea noului, a noilor figuri în politică cu care să fie înlocuite cele vechi şi astfel sistemul să pară că se schimbă dar de fapt să nu se schimbe în esenţă.
Sistemul actual canalizează furia sclavilor ca urmare a parazitării lor de către stăpâni către politicienii vechi şi preferă să facă imagine celor noi. Feţele noi le dau încredere. Există PR, există agenţii de publicitate menite să persevereze în a crea imagine. Şi iată că sistemul merge în continuare, sclavul mai speră câţiva ani că viaţa lui se va schimba şi pentru un timp intră fericit în fabrică.
Un artist însă poate deforma destul de rău o astfel de imagine făcută cu migală. Poate că monştrii lui Picasso sau zbaterile interioare ale lui Ludwig Kirchner sau Jackson Pollock nu dau bine la „populaţie”... Faptul că mulţi astfel de artişti au murit săraci, duc o existenţă plină de frustrări şi după moartea lor operele lor cresc în valoare în aşa fel încât îi îmbogăţesc pe toţi cei care au luat contact cu ei este în măsură să arate că ceva este cam putred în societate.
Sistemele totalitare comuniste au interzis pentru un timp acest gen de manifestări sau au pompat la greu într-un curent nou: realismul socialist care arăta efervescenţa şi fericirea metafizică a „omului nou”, atât de nou încât toţi aşteptau să-l vadă…
Nişte amatorii comuniştii ăştia care imitau capitalismul, le piratau produsele, le furau metodele şi apoi se lăudau că îl şi întrece! Capitalismul a dezvoltat în publicitatea generalizată care îi stă la bază un „realism capitalist” cu adevărat profesionist. Nici prin cap nu-ţi trece că gogoşile lui sunt gogoşi după ce iei contact cu el! Şi aici nu mă refer la Pop art aşa cum a fost el numit la un moment dat.
În ceea ce priveşte arta elitistă aici e marea surpriză. Aici s-a creat un „realism capitalist” al curatorilor uşi să conducă instituţii care să promoveze orice tip de artă dar nu una politică, sau, cel puţin nu una care să pună în discuţie „perfecţiunea” sistemului actual. Ia hai să promovăm noi un postmodernism frumos, să ne întoarcem la tradiţie şi să investim într-o artă mai discretă. Şi nu una care vorbeşte despre cm statul actual şi-a dezvoltat un sistem mafiot peste tot în lume indiferent cât de democratică ar fi ţara pe care o „patronează”. Şi iată cum a apărut postmodernismul şi cultura struţului! Hai să recuperăm tradiţia şi să zâmbim! Ce minunat! Asta e diferenţa între abstracţionismul de până în anii 1950 – 1960 şi „postmodernism”, anume că atunci artiştii aveau opinii politice subversive ce se regăseau mai mult sau mai puţin în lucrările lor pe când astăzi sunt plătiţi de stat şi bagă capul struţeşte în pământ. Păi cum să încerci tu să schmbi ceva concret în societate, cum să loveşti în imaginea mafioţilor ce conduc statul când de acolo t îţi iei „caşcavalu’”? Nuu…! Ironia ta gravă şi superioară te cuprinde postmodernistic până în degetele călcâielor!
Eşti artist şi ai idei politice „utopice”? Eşti învechit frate! Asta făcea „modernismul”. Acum trăim în postmodernismul de 1000 de ani care abia a început. Nu ai alură de artist, nu ai figură cinică şi detaşată, nu ai skill ce mai! Vrei să schimbi ceva în societate, faci presiuni asupra instituţiilor, te angajezi utopic în proiecte topice. Eşti naaaiiiv măi!

Tweet