Homo homini canis

Vad ca scandalul cu cainele lasat sa moara de foame intr-o galerie de arta de catre un artistul Guillermo Vargas Habacuc intr-un act artistic a cuprins mai multe bloguri.
Mai intai trebuie spus ca actul artistului este din start unul crud, unul care sfideaza valorile civilizatiei pentru modul in care a pierit bietul animal.

• imagine preluata de pe blogul lui Ionut Parausanu.

Insa din primul moment nu am avut nici un dubiu ca ceea ce a produs acolo artistul este arta cu adevarat. Fireste ca nu putem vorbi de arta traditionala supusa legilor licitatiei, cadrului artistic si valorilor artei traditionale. Asta este arta contemporana care trece peste aceste valori. Fireste ca sunt oameni care nu accepta ca o buna parte din arta contemporana ar fi arta. Pentru acestia "excesele" de acest gen nu constituie arta. Ok. Eu am preferat sa accept extinderea conceptului clasic de arta catre aceste manifestari dar altcineva poate nu. Oricum acest gen de manifestari nonvandabile trebuie net diferentiate de acte similare lor prin faptul ca nu se preteaza la profit imediat din actiunea in sine ci din actiunea vazut prin lentila artistica. De exemplu daca Hitler a dorit exterminarea evreilor acest lucru este diferit de exterminarea acestui animal. In primul caz actiunea nazistilor era una pur politica si viza o strategie de exploatarea a mediului in folosul comunitatii. De data asta actiunea artistului nu are acest scop si, prin urmare poate fi judecata ca altceva decat strategie politica sau pagmatica in general. Tocmai aceasta evadare din realitate facuta insa cu instrumentele realitatii face ca acest lucru sa se apropie de arta traditionala asa cum o stim.
As putea spune ca este arta un pic fumata daca ne gandim la actiunile din anii '70 ale grupului "Fluxus" prin care transau animalul in plina strada si oripilau opinia publica si autoritatile. Diferenta dintre cele doua actiuni cred ca e importanta totusi. In cazul de fata tu ca privitor poti sa intervii, poti sa eliberezi animalul si sa ii salvezi viata pe cand in celelalt animalul era mort si nu mai puteai face nimic pentru viata lui. Iata ca aici avem de a face cu arta interactiva. Si de aici incepe o serie de intrebari care sa puna pe ganduri pe cei care iau piatra si arunca in "cruzimea" artistului. De ce nu au salvat viat animalului cei ce au trecut pe la galerie? De ce nu s-au interesat de soarta animalului si de dimensiunea conceptuala a actului artistic? Oare nu cumva civilizatia umana s-a comportat in acest fel cu toate fiintele din afara ei? Nu cumva Suntem putin ipoxriti in momentul in care plangem si ne revoltam de soarta acelui caine dar nu dam doi bani pe soarta animalelor crescute in abator care sfarsesc oarecum la fel? Cum diferentiem cele doua cazuri: moartea nu cainelui nu produce profit in schimb nu ne putem lipsi de carnea celorlalte? Revolta noastra nu priveste asadar o problema de principiu ci una de eficienta. Am adus cainii in orase pentru a reface o parte din mediul preurban care provoaca spasme psihice odata cu stilul de viata consumist. Daca cainele devine agresiv (fapt care este firesc pentru natura sa de animal) atunci renuntam la el si il scoatem afara din casa. Pentru faptul ca instinctele sale salbatice nu mai sunt atat de ascutite el poate sa nu supravietuiasca. Iata ca civilizatia l-a domesticit insa l-a si condamnat la moarte. Soarta asta o au mai multe animale puse sa carpeasca ceva din ruperea stilului nostru de viata odata cu urbanizarea masiva a vietii moderne. Iata ca povestea cainelui e ceva mai profunda. Revolta momentana fata de acest proiect artistiv se adapa si din fondul depresiv de rejecatre a vietii tehnologice in care traim fiecare dintre noi insa in incapacitatea de a ne recunoaste noi insine compromisurile pe care le face zi de zi pentru a ne salva stilul de viata comod in defavoarea naturii externe si chiar a celei interne, personale.
Ceea ce ma intriga pe mine la aceasta actiune este caracterul sau interactiv care pune noi semne de intrebara la adresa limitelor artei. Guillermo Vargas Habacuc propune o arta detestabila si vandalizabila asumandu-si acest lucru. Reparatia facuta animalului presupune distrugerea proiectului sau. Relatia dintre arta si viata este din nou pusa sub o lumina traditionala, de excludere reciproca dupa cum se intampla in arta traditionala. Iata ca dupa ce isi proclama impacarea celor doua concepte arta contemporana se vede ea insasi pusa in situatia de a reface vechea dihotomie. Cred ca un astfel de acti artistic poate fi interpretat si prin prisma atragerea atentiei asupra academizarii artei contemporane insasi. Dupa ce a avut probleme cu acceptarea ca arta iata ca acum arta contemporana devine o moda trecatoare si cu inerenta invechire si rejectare, cu snobismul/neintelegerea publicului si cu tot tacamul.
. Personal daca as fi fost acolo m-as fi interesat la sange de acest proiect si as fi eliberat acel caine. Nu as fi putut sa ma ocup de el acum insa l-as fi eliberat. Daca evenimentul ar fi avut loc in Romania i-as fi dat drumul pe strada si ar fi supravietuit mancand din gunoaie. In Occident as fi anuntat organizatiile de protectia a animalelor. Intr-un spatiu necivilizat pur si simplu i-as fi dat drumul in salbaticie. Toate astea ar fi avut, pe langa conotatia umanitara si una artistica din cel putin doua motive:

1. Eu insumi as fi recunoscut calitatea artistica a actului in cauza iar vandalizarea lui prin actiune umanitara ar fi fost continuarea actului sau artistic. In felul acesta eu as fi fost parte din proiectul sau, finalizarea sa. Fiind spectator devin artist, coleg cu cel ce a initiat proiectul prin faptul ca percep intr-un anumit fel actul sau artistic (personal ca invitatie la vandalizare) si il duc la capat prin insusi actul vandalizarii operei de arta: eliberarea animalului. Probabil ca as fi fost dat in judecata si as fi platit consecintele pe care, fara indoiala le-as fi acceptat ca parte din proiectul meu insusi.


2. Conform proiectului teoretic de aici si publicat inca de acum cativa ani aici eu afirm ca arta este tot ce exista in lume. Valoarea artistica a oricarui obiect este mai mare sau mica in functie de sensul investit in ea. Asa ca daca eu am chef pot sa investesc sens in orice atinge proximitatea interesului meu chiar daca o fac in mod artificial. Asadar actiunea mea de salvare este arta de asemenea in virtutea unui neodadaism conceptualist pe care il afirm pur si simplu.

Tweet