„Voina wanted” la MNAC

|


Vineri seara la MNAC a avut loc unul dintre cele mai importante evenimente pe care aceasta institutie l-a gazduit, invitarea grupului Voina sa isi prezinte activitatea. La MNAC au avut loc evenimente interesante si diverse, poate nu e bine sa le comparam unele cu altele tinand cont de filierele diferite pe care s-au cristalizat. Daca ne gandim la editiile Rockolectiv, Santiago Sierra despre care am scris si eu aici  sau apropierea de lumea designului  insa limitele dintre arta si activism politic s-au difuzat in asemenea maniera incat acceptarea sau refuzul demersului lor nu mai are nici un fel de conotatie estetico-critica ci depinde de pozitia politica a spectatorului. Viata si arta acestor artisti se constituie din luptele de strada cu fortele de ordine si cu ragazul din inchisoare. Principalul lor reper este acela de a pune sub lupa reprimarea libertatilor cetatenesti din partea autoritatilor.

Insa atata timp cat intre arta, politica si stil de viata marginal sau mafiot inca exista o separatie vizibila se poate spune cred ca Voina reprezinta cea mai radicala miscare artistica cu penetrare mediatica din lume. Bandele underground de gen MS 13 din America sau Mungiki din Kenya au mai putina legatura cu arta si mai mult cu mercenariatul sau activitatile marunt-mafiote. De asemenea actiunile grupului Voina trebuie diferentiate clar de activitatile protestatarilor politici violenti (numiti impropriu anarhisti) care de obicei se strang cu ocazia reunirii liderilor mondiali si repeta acelasi gen de manifestari, respectiv batai cu politia, devastari de magazine etc. Dimpotriva actiunile grupului Voina au in ele acea alura de creativitate boema specifica artei chiar daca, dupa cum se poate vedea in filmul de mai jos, instrumentele specifice protestatarilor violenti sunt si folosite mai mult sau mai putin de la caz la caz si de catre Voina insa par total diferite fata de celelalte:


De asemenea, desi pare ca are o filiera academica, Voina pare sa realizeze o ruptura radicala fata de arta oficiala si dialogul cu istoria artei. Spre deosebire de performerii romantici ai anilor 80 prin care actionismul a scos cel mai vizibil capul in lume, actiunile grupului Voina se incadreaza perfect in spatiul public. Ei nu au nevoie de vreo referire subtila la istoria artei, nu intra intr-un dialog transtemporal cu reperele ei ci o ignora total pur si simplu. Desi unii dintre ei au studii artistice si par sa fi pierdut ceva timp prin biblioteci (in special Aleksei Plutzer-Sarno) totusi tuturor membrilor sai le este specifica vigoarea realitatii stradale. Stiu sa se catere pe garduri inalte, au dexteritati speciale in lupta cu fortele de ordine sau in manipularea de device-uri si elementelor sociale specifice vremurilor de azi.



Alpinismul urban cu care se catara pe cladiri si lanseaza bannere imense, lucrul cu aparatul de proiectie laser prin care proiecteaza semnul pericolului de moarte (craniul si oasele) pe o cladire oficiala importanta, folosirea vitanjei pentru a scrie un mesaj imens cu dejectii pe un camp inzapezit sunt semne ale integrarii acestor oameni in spatiul social concret spre deosebire de izolarea in turnul de fildes al spatiului expozitional al performancerilor romantici. Imi vine in minte aspectul ezitant si anonim pe care Beuys de exemplu l-a avut in celebra sa actiune de colectare a gunoiului lasat de o multime de demonstranti. Beuys s-a vazut abia dupa ce ei au plecat si, mai ales in gunoiul expus in galerie. Dimpotriva membrii Voina sunt foarte vizibili chiar si atunci cand actioneaza in interiorul multimilor. De asemenea se poate vedea aparitia „departamentului de filmare” care se face si el in conditii speciale de catre un membrul al gruparii al carui principal scop este filmul si abia apoi eventualul ajutor pe care il poate da unui alt membru atacat de fortele de ordine. Iata cum punerea artei inaintea vietii face ca aceste actiuni sa fie catalogate drept arta si nu de simpla si sterila violenta de strada.

Daca pana acum realitatea ready made a fost adusa in spatiul galeriei iata ca grupul Voina scoate arta si o transpune in obiectele si sistemele realitatii sociale uitand total de galerie. Si aici nu vorbim despre scoaterea unor obiecte de arta din spatiul expozitional si plasarea lor in spatiul public asa cum s-a tot facut in ultimele 7-8 decade ci pur si simplu cu transferul artisticitatii in spatiul realitatii sociale. Acesti artisti nu sparg sintaxa unei imagini incercand sa dea noi reguli artei asa cum s-au produs pana acum si nici nu se multumesc cu extinderea spatiului expozitional catre cel stradal. Interesul lor este in principal anticiparea urmatorului nivel de libertate politica pe care umanitatea il va atinge iar acesta este cel al refuzului puterii politicienilor si a fortelor de ordine care de fapt atesta nu spiritul liber consimtit al principiilor democratiei ci ramasitele totalitariste din aceasta, gradul de tiranie si oligarhie (de care vorbea batranul Aristotel) care coexista in orice stat contemporan. Iata ca noutatea artei grupului Voina nu sta in genul materialelor de exprimare si nici in metadiscursul conceptualist ci in insasi libertatea politica exprimata creativ.

Desi i-a tot persecutat initial, autoritatile au invatat ca acesti „banditi” sunt altceva decat infractori de rand asa ca mai nou, din unele filme expuse vineri seara se vede o anumita toleranta a autoritatilor fata de grupul Voina. Am vazut cateva actiuni filmate in care autoritatile pur si simplu n-au mai intervenit, lasandu-i sa fure performativ din magazin sau sa isi realizeze actiunea fara sa mai intervina.



Un astfel de grup de fapt arata impotenta autoritatilor rusesti in a copia institutiile democratice occidentale iar persecutarea membrilor se soldeaza cu notorietatea grupului si implicit cu oglinda acestei incapacitati a lor in plan international. Democratia nu inseamna doar intarirea fortelor represive ci si institutii care sa absoarba eventualii capi ai rascoalei sclavilor. Rusia, la fel ca si Romania si alte tari se afla in aceeasi situatie. Politicienii lor n-au putut tine pasul cu civilizatia n-au ajuns din urma Occidentul la fel cum tatii si bunicii lor comunisti se laudau ca au sarit de la feudalism la comunism direct fara sa treaca prin… „burghezie”. In acelasi fel acesti urmasi de KGB-isti si securisti n-au putut atinge democratia inceputului de mileniu 3 in ciuda oligarhilor, masinilor, iahturilor, resedintelor aurite sau zgarienorilor pe care i-au imitat mot-a-mot din Occident. Ei abia acum invata din experientele pe care Occidentul le avea fata de miscarile sociale de protest din anii 1960.

Ca multora si mie mi s-a parut ca preotul deghizat in politist sau invers este cel mai reusit simbol.


Dintre lucrurile la care nu am subscris mentionez mai intai prezenta copilului in mijlocul unor evenimente stradale ce puteau deveni violente in care grupul era implicat. De asemenea folosirea injuraturilor si incercarea de exprimare artistica a lor prin pornografie mi s-a parut ca iau aspecte cam dezgustatoare. Aici se vede foarte clar in ce masura refuzul sau acceptul acestor actiuni depind de mentalitate si ideologie. In cazul meu nu as risca niciodata viata unui copil pentru nici un fel de opera din istorie chit ca s-ar duce pe apa sambetei toata istoria artei. Iar, relativ la asocierea injuraturii cu pornografia, nu subscriu. Cele doua realitati psihice mi se par la antipozi desi folosesc acelasi obiect de referinta.

Daca am incerca sa separam actiunea din filmul de mai jos de aspectul suburban si sa ne-o inchipuim ca pe un cult al falusului (care de fapt in mod paradoxal nu exista tocmai in prea abuzata si supraexcitata sexualitate occidentala) asa cum exista in unele spatii nonoccidentale atunci cred ca rezultatul poate fi perceput ca unul remarcabil.



De asemenea actiunea din filmul de mai jos a fost conceputa de ei ca pe un protest impotriva discriminarilor unde cativa homosexuali/lesbiene si emigranti sunt simulati a fi spanzurati intr-un supermarket. Pentru mine expresivitatea ei sta in protestul fata de noua inginerie sclavagista a consumismului



Poate ca nici n-ar mai trebui mentionat aici, numele „Voina” („razboi” in limba rusa) mi se pare nepotrivit indiferent de gradul de ironie cu care este investit.

Dincolo de asta actiunile Voina indeamna la meditatie. Intr-un stat echitabil nu trebuie sa fie prezentate doar punctele de vedere corporato-sclavagiste (acestea de fapt n-ar trebui tolerate deloc) ci si celelalte, cele antisclavagist-umaniste. De fapt sistemul trebuie sa se decida daca ii lasa sa se exprime prin institutiile sale si pe radicali sau nu ii lasa dar atunci trebuie sa se oblige sa le ofere un spatiu alternativ de locuit pe acest pamant, altul decat inchisoarea sau condamnarea la moarte asa cum li s-a oferit pana acum. In caz contrar sistemul se dovedeste a fi o iobagie moderna unde noii seniori ocupa cele mai importante resurse (ceea ce in trecut reprezenta pamantul agricol) iar ceilalti sunt nevoiti sa le devina sclavi pentru ca nu ar putea supravietui in alta parte.




0 comentarii: